Mirose a lamaie…mana mea miroase a lamaie.Afara e frig si ger.Mai sunt cateva ore si se termina anul.Poate ce va fi un an mai bun sau va fi un an mai trist.
Zambesc!Mirosul de lamiae care s-a imprimat pe mana mea ma bine-dispune.E un lucru simplu care ma face sa zambesc.Mama pregateste prajituri.La mine in camera se simte mirosul de foi de placinta calde si prosapat coapte.A-si iesi…poate numai asa ca sa arunc o privire…insa ceva ma impiedica.
Arunc o privire la intamplare iar ochii mei se opresc asupra cartii pe care o citesc.E o carte imprumutata iar eu ma tot uit la ea fara motiv.Involuntar ma uit la poza ta,din rama careia ii lipsesc cateva bucati.E o rama prea veche, mama imi spune ca ar terbui sa imi cumpar una noua insa refuz de fiecare data sugestia ei si tip la ea ca sa ma lase in pace.E rama de la strabunica-mea.Mai am de la ea si un capod de baie care miroase a naftalina.Avea un graunte de naftalina alba in buzunar.L-am lasat acolo,poate pentru ca acolo l-a pus starabunica-mea, care acum a murit.Imi pare rau asa pentru ca tineam mult la ea.
Brusc amintirea strabunicii mele a fost inlocuita cu amintirea ta.Tu imi zambesti si prin poza aia din rama vechie si ciobita parca ma privesti.Mi-am adus aminte de tine.Urasc atunci cand mi se face dor de tine pentru ce sunt trista.Ma inghesui in pernele pline de praf din fotoliu si imbratisez un catelus de plus cu urechile clapauge in speranta ca asa poate te imbratisez pe tine.Nu stiu daca ma ajuta insa nu vreau sa ma mai simt singura.
Am stins lunima.Mana mea tot mai miroase a lamaie,iar eu strang tot mai tare jucaria de plus fara viata in brate.Dau drumul la radio in speranta ca o sa aud melodia noastra si n-o sa mai fiu asa de trsita.Nu.Este difuzata o melodie care imi aminteste se o alta iubire care s-a sfarsit urat.Sunt frurioasa pentru ca vreau sa ascult melodia noastra insa am uitat:noi nu avem o melodie.Renunt la idée,asa ca inchid radiolul.As incerca sa te sun dar stiu ca tu esti ocupat cu ai tai si o ai sa iti dai sema ca sunt trista din cauza ta,renunt si la idea asta…Iti privesc poza din rama invechita si ciobita.Imi amintesc de mesajul pe care l-am primit de la tine in ziua de Craciun,in care imi spuneai ca ma iubesti.Sulpinzator dar ciudat ma ajuta.
Afara s-a intunecat,iar la mine in camera refuz sa aprind lumina.Prin draperia portocalie in care acum o saptamana am pus cateva globulete pot sa vad luminitele care imi impodobesc strada.Lumina lor rosie albastra si verde patrunde slab prin draperiea portocalie din camera mea.Lumina care parunde firav in camera se oglindeste pe partea laterala a sifonierului maro.Intunericul si lumina rosie a globuletelor din strada care imi impodobesc camera imi dau senzatia de teama.As vrea sa fi langa mine dar nu esti.
Un zgomot straniu se aude din dulapul maro…As incerca sa ma apropii de dulap ca sa dezleg misterul insa mi-am adus aminte de povestea cu Omu’ Negru.Atunci cand eram mica si comiteam clasicile prostii ale copilariei bunica-mea imi zicea ce in sifonier o sa dau peste Bau-Bau care mai tarziu in voi inlocii cu Omu’ Negru.Zgomotul a incetat, poate ce era doar imaginatia mea.
Mama ma chiama la masa.In acele clipe tocmai am relizat ca mirosul de lamaie a disparut insa tu nu ai desparut…inca imi mai este dor de tine…