vreau ca cineva,oricine sa ma ia in brate acum si sa imi amintesca fiecare moment din zi si noapte cand am crescut.

dacă aș putea să fiu orice,absolut orice, aș vrea să fiu acea persoană care are curajul să spună ce simte.

imi e asa de frig ca as putea deveni orice.o sa treaca timpul si o sa imi dau seama ca a fost tot ce am avut sa fiu si ce nu am vrut.vreau sa am o mare a mea,sa am marea mea la colt de strada si sa ma pierd in ea.vreau sa miros a mandarine si sa nu imi mai fie atat e dor de A.dar nimic din toate astea nu e miez de fericire.

si cand nu mai ai chef de nimic si te intrebi de ce nu e ziua mai lunga,eventual 30 de h.maine teza,inca nu stiu daca geografie sau istorie,si saptamana viitoare restul 3.urasc liceul.de anul asta am ajuns sa imi fie sila sa merg la scoala si invat mai greu ca niciodata.si nu ii inteleg pe aia care fac pe desteptii si zic ca le e dor de'a 12.pot sa imi ia locul in prima banca,in stanga,randul din jumatate.nu ma supar.

week-endurile nu mai sunt week-enduri sunt zile de tortura.
inainte imi placea scoala acum o urasc.
eseuri,istorie,filosofie,profa de geografie,argumentarile la romana,trezitul la 6 dimineta si ochii plini de cearcane,cele 2 ore de franceza de marti... 8 iulie.
am nevoie de un refresh si delete.
idei ceva?

azi am vazut cel mai trist lucru posibil.oamenii sunt egoisti si nu le pasa.
eu nu pot sa schimb asta.

dupa 2 zile in care nu am facut altceva decat sa citesc mi-am dat seama ca iubesc cartile lui Victor Hugo.

azi mi-am dat seama cat de mult iubesc Clujul.cat de tare imi doresc sa ma mut acolo.
-ascult tot mai mult cold play.
-nu imi e dor de nimeni si nici nu vreau sa-mi fie.
-tot azi am relizat ca imi e frica de oameni,de oamenii pe care nu ii inteleg.
-ma enerveza faptul ca sunt a 12 si toti,parca ar fi niste jucarii sticare,repetand cuvantul bac.am ajuns sa urasc liceul.
-de azi invat pentru adminetre,i-am proms maica-mii.
-nu ma uit la televizor si nu mai am biscuiti cu unt.
-ploua si am unghiile vinete de frig.

cel mai mult vreau sa ma mut la Cluj.

"cînd am crescut asa mare?"
nu ştiu,odată cu voi cel mai probabil.parca toti trec prin mine si eu nu simt nimic.vid si atat.am crescut si am uitat sa mă acomodez cu prezentul,cu schimbarile făcute,gîndul de BAC, si cel mai important cu mine si mai ştiu ca o sa-mi mai ia ceva timp pană o sa fiu iar eu.e naspa,ştiu dar mîine o sa fie ok.

PS:dacă mă vezi pe strada nu mă întreba nimic,ia-ma de mană si du-ma acasă.

din fiecare fotografie ti-am luat chipul.l-am decupat si am realizat ca nu am nimic.decît fasiile din hîrtia lacuita ce o tin strans în palmă.si priveam spre infinit.
pe aici am alergat,aici am pus capul pe umărul tău,în acel loc am căzut pentru prima data si încă mai e vizibilă o cicatrice,de aici am privit luna si cerul mereu altfel,peste tot aici si acolo am invatat sa cad si sa zbor.
nu erau decat amintiri si iulzii surescitate de o dorintă infimă,ce pulsa adînc si ritmic efectul de simbioză dintre trecut si viitor.
"Even now, all possible feelings do not yet exist, there are still those that lie beyond our capacity and our imagination."

Oamenii vin si pleca si nu vreau sa fac din asta o idolatrizare a lor.Totul e selectiv,o perfecta simbioza.Oameni care au chip de lut si tratesc doar pentru omagierea proprie si personala,dar sunt si oamnei care chiar merita apreciati pentru ce reprezinta ei ca fiinta.
Ca individ in societate esti nevoit sa-ti creeazi o membrana selectiva si sa fi capabil sa creezi echilibrul perfect intre aceste doua categorii.Sa ai abilitatea cameleonica pentru a te pazii de oprtunisti si sa ai suficinet curaj ca sa dai dovada de sinceritate.

molecule de sentimente

mi-am lasat sarutul in palma ta
mi-am legat gandul cu amintirea ta
si am ascultat sopate de vara,
Doar pentru ca tu nu le poti auzi.

Te indepartezi dezintegrandu-te
Intr-un mod ciudat si totusi inexplicabil...

Si nu mi-ai zis adio
In urma ta nu a ramas decat parfum de trandafir
Iar eu voi fi o umbra si tu nisip putat de vant.

Intr-o zi o picatura de ploaie sau fulg de nea
Se va asterne pe imensul din care nu creste nimic,
nici macar ura sau consideratie pentru ce reprezentam noi.

Toate le-am smuls din radacini
Si le-am daruit cunosterii
Pentru ca dragostea adevarata sa nu se mai termine.

Cu timpul…(Jorges Luis Borges)

“Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila
intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu
inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e
sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete… ca
saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promistiuni, si asa
omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg
deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in
ASTAZI si ACUM, pentru ca terenul lui MAINE este prea nesigur pentru a
face planuri… si viitorul are mai mereu o multime de variante care
se opresc insa la jumatatea drumului.
…..Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura
cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe
sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in
loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca
intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e
valoros, si omul invata si invata … si cu fiecare zi invata. Cu
timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor
bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la
trecut.
…… Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu
defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata
fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti
alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea,
in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.
……Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt
numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai
tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul
inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot
restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e
ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu
adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un
prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la
aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit
cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai
lasat sa plece.
……Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de
fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata. Cu timpul iti dai seama
ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau
mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate,
ridicate la patrat. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile
sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa
cum sperai.
…..Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era
viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul
vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti
vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si
nu mai sunt… Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri
iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai
nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai
are nici un sens.

Dar din pacate, se invata doar cu timpul…”

dupa 3 ani e tarziu sa realizezi ca locul tau nu a fost niciodata unde e acum.ca nimic nu te lega de 30 de oameni,ca nici macar nu-i cunosti si nici ei pe tine,(asta chiar e trist) si chiar daca ai face asta ar fi prea tarziu.ca cele 28 de ore din 7 zile trec asa ca si un asteroid pe langa Pamant fara ca macar sa-i schimbe axa.oamenii vor ca tu sa ai manusi din catifea si sa le descoperi echilibrul perfect intre ce erau si ce sunt,ca nimic nu e mai primordial decat existenta lor in vidul din care nu fac parte.vor sa nu-i ranesti,sa nu le zdrancini imagina de ansamblu creata pe aparenta si nu pe esenta...insa ei pot fi orice,de la perfectiunea defecta pana la prostia ignoranta si chiar pana la a crede ca totul li se cuvine.
maine va fi dimineta.te dai joi din pat te speli pe dinti si spui"gata,de maine va fi altfel".si incertitudinea va persista...

About God

Într-un colţ întunecat al camerei,
e un ciob.
e icoana pictată de condeiul vieţii...
Unde stă un Dumnezeu palid şi sfios.

Arhivat în timp şi în natura lumii,
înconjurat de îngerii sfinţi
Cu reflexia rarefiată pentru Sieşi...
Într-o lumină albă,pală ce transmite
din sicriul sticlei atârnat de un perete.

Estompând puterea oamenilor
şi
Cadenţa picăturilor de necredinţă...
Unde scrâşnetul nervos,al cerului
anunţă şi răsună lent.
Arătânduni-L pe Dumnezeu,
întruchipând comoara vieţii.

uneori e aşa numai gri şi negru
şi o bucată de poezie pe jumatete ruptă
în portofel.

mi-aş fi aprins liniştita o ţigară ca să am curaj
să pot,
să îmi doresc,
să pot să privesc,cum mă atingi,
fără că să mă creponezi
şi mă faci să respir sau nu ştiu orice…
/
realizez că vreau să plâng şi nu pot.
că reaspiratia mi se opreşte dacă nu te văd,
că nu ştiu ce să fac!
şi
nu înţeleg,de ce nimeni nu mă sună …
mi-ar fi trecut frica şi aş fi deschis ferestra,
cum fac în fiecare dimineţă de iulie
Doamne ce frică mi-a fost .

şi mi-am privit trupul inconjurandu-l cu
o mie de cuvinte dedicate ţie.
ca pe o înlănţuire de atomi şi molecule
ce se degradează treptat,
ca iubirea într-un proces de autopsie.

prima data cand cineva mi-a spus ca o sa plece,era in copilarie si ca nu o sa ne mai vedem decat 3 zile pe an si alea vor fi in vara si au trecut de atunci vro 8 ani.si am plans pana am uitat cum sa o fac.si acum e la fel,nu mai e copilarie,e maturitate si doare mai tare.e o situatie care paralizeaza.de fiecare data ma demoralizeaza mai tare decat isi poate inchipui cineva.partea cea mai trista e ca niciodata nu o sa am macar o poza cu oamenii care vin si pleca,lasandu-mi amprenta lor pe suflet.
si mai stiu ca mereu o sa fie asa si acum si peste 15,20 de ani.si nu vor ramane decat amintiri de care e imposibil sa scapi.

Oamenii sunt stupizi.
De ce trebuie sa îsi bata joc de alti doar pentru a simţi o plăcere sadică în sîngele care le curge în vene? Pur si simplu nu înţeleg!!!
Si tot ce vreau e ca macar pentru 2 secunde rolurile sa se inverseze si sa fi în locul celui de care îţi bati joc în fiecare zi,sa simti tot ce simte el,sa-i traiesti intens fiecare sentiment ori cat de trist ar fi,dezamăgirea si frustrarea ca el nu poate fi la fel ca noi toţi.
E lucrul care mă scrabeste,efectiv…e PROSTIE.
Din toate astea îmi dau seama ca oamenii sunt nuli si ca încep sa-i urăsc tot mai tare, pe cei care fac asta si din păcatema lovesc de ei tot timplu:au un suflet putrezit, nu preţuiesc nimic,crezandu-se “genii” minunate.E stupid.

"Nunta in cer" M.Eliade:

"Toate lucrurile astea se uita foarte usor,de altfel si fara multa suferuinta.Cu o asemenea dragoste nu te intalnesti decat o singura data in viata.Asta apartine intr-un anumit sens miracolului,de aceea si apare,poate,atat de intamplator,intr-o serie de evenimnete cu desavarsire frivole si nesemnificative...Sta in putinta noastra sa realizam acest miracol.Dar ne dam seama prea tarziu de el,ne dam intotdeauna seama prea tarziu..."

pag:188/189

00:00

nu am avut curajul sa fac literatura dintr-o dragoste ce mi s-a imprimat in fiecare por al pielii,lasandu-ma fara energie si totusi am acceptat pe nestiute.Am plecat fara sa inteleg ce o sa se intample si nu mi-a pasat.Apoi ma tot intrebam daca nu e o iluzie din cauza oboselii si daca o sa continui sa retraiesc sentimente stinse intr-o scena de mult intamplata, fara sa ma regasesc in ea.Si mai banal era faptul ca am trait cu insensitate fiecare minut:cand te priveam cu ochii mintii,cand iti distingeam mersul leganat dintre o mie de persoane,cand asteptai ca ploaia sa-ti spele sufeltul de radiatii nocive, si mi te imagiam asa cum as fi dorit.Te inchipuiam asa cum stiu ca nu am sa fiu capabila sa explic vrodata.Acum a trecut asa pur si simplu ce cicatrizeza.Totul s-a anihilat la fel ca si un robot care a ramas fara circuite…inert…un spatiu vid si mort

zambet tamp :)

sunt ala deprimat,somnoros,vorbaret.sunt ala care nu vede padurea din cauza copacilor si care totusi o vede,daca o vede nu vede nici un copac acolo.Pot fi vecinul tau care tranteste usa atunci cand intra in apartament,cand tu vrei sa dormi.sunt cel care zambeste tamp in autobuz.de fapt sunt un zambet tamp care nu-ti mai piere de pe fata nici in cele mai solemne momente si cu cat gandesti mai mult cu atat te chinui mai tare(acum zambesti nu?).daca nu zambeai mai inainte acum sigur o faci.sunt o farama de zambet printre nisipul de plaja.acum...sunt doar o idee...in capul unuia...intr-o pauza de la scoala.

M-am gândit mult şi am descoperit că n-am intrat din întâmplare în cafeneaua aceea;întâlnirile cele mai importante fuseseră de mult aranjate de către sufletele noastre înainte că trupurile noastre să se fi văzut.
În general aceste întâlniri au loc atunci când ajungem la o limită,când avem nevoie să murim şi să renastem din punct de vedere emoţional.Întâlnirile ne aşteaptă - dar de cele mai multe ori evităm că ele să aibe loc.Totuşi,dacă suntem disperaţi,dacă nu mai avem nimic de pierdut sau dacă suntem fosrt entuziasmaţi de viaţă,atunci necunoscutul se manifestă şi universul nostru o apucă pe alt drum.
Totuşi ştim să iubim,căci ne-am născut cu darul aceste.Unii o fac firesc şi spontan bine,dar majoritatea trebuie să o reînveţe,să-şi reamintească cum se iubeşte şi toţi -fără excepţie- au nevoie să arde rugul emoţiilor trecute,să retrăiască unele bucurii şi dureri,prăbuşiri şi recuperări,până ce izbutesc să discearnă firul conducător care există pe urmele fiecărei întâlniri; da,există un fir.

pag:138/139 "Unsprezece minute"