m'a lovit sensibilitatea/nostalgia /melancolia/furia/starea de euforie.
greu de alacatuit un intreg din ele si mai ales de explicat... o stare sufletesca care e striga in mine "ba,lasa'ma sa iau o gura de aer si apoi gata!!!ma jur ca nu o sa mai auzi de mine"
ok,o sa fac si pe asta.in 3 luni de vara am relizat ca oamnenii nu sunt asa cum ii stiam in copilarie ca pot fi tristi iar eu sa nu observ...ca din cauza unor cuvinte care nu au nici un fundament ajungi in 2 secunde sa mori sa renasti si apoi sa mai ai forta de a continua doar ca sa iti demostrezi ca inca mai esti viu ca tot ce simti,nu este decat durerea care iti rasufla prin inima sau ce a mai ramas din ea, si apoi "da sunt ok" si sa mai afisezi un zambet ca sa demonstrezi ca "pe bune chiar nu'mi mai pasa,ca sentimnetul din mine nu mai exista...habar nu am cand s'a facut cenusa.inca imi mai e dor de telefonul de la 3 dimineta sau luna de pe cer si gerul greu ce il simteam in nas.dintre toate astea cel mai dor imi e de mine si doar de mine!!!!!si nu stiu cum sa fac ca sa ma regasesc.pana mai acum ceva vreme asta era usor pentru ca eram eu,ma indragosteam nebuneste,visam prosteste ma hraneam cu iluzi si toamna era anotimpul meu cu frunze,ploaie,vant,oameni si un nou inceput.toamna mereu ma indragosteam iar si iar la nesfrasit mereu cu aceea intensitate si nu'mi pasa,pt ca stiam ca asa eram eu.toamna am aflat ce insemna increderea si am dat o definitie prieteniei dar si rautatii pustilor de 11-12 ani.in 3 luni de vara am pierdut ceva...si e "sentimentulaladenustiucumsa'lnumesc".si asta chiar ajunge sa fie enervent.si tot ce simt nu e decta teama de nou.
