uneori e aşa numai gri şi negru
şi o bucată de poezie pe jumatete ruptă
în portofel.

mi-aş fi aprins liniştita o ţigară ca să am curaj
să pot,
să îmi doresc,
să pot să privesc,cum mă atingi,
fără că să mă creponezi
şi mă faci să respir sau nu ştiu orice…
/
realizez că vreau să plâng şi nu pot.
că reaspiratia mi se opreşte dacă nu te văd,
că nu ştiu ce să fac!
şi
nu înţeleg,de ce nimeni nu mă sună …
mi-ar fi trecut frica şi aş fi deschis ferestra,
cum fac în fiecare dimineţă de iulie
Doamne ce frică mi-a fost .

şi mi-am privit trupul inconjurandu-l cu
o mie de cuvinte dedicate ţie.
ca pe o înlănţuire de atomi şi molecule
ce se degradează treptat,
ca iubirea într-un proces de autopsie.