Gresia o simt rece sub picioare la fel ca multe alte lucruri.Ştiu,e frig,e toamna...ploua iar mintea-mi zboară aiurea ca florile de tei,doar ca mintea mea nu mai are un parfum ca acum ceva timp.Tu erai parfumul minţii mele,te jucai cu ea, o făceai sa se simtă utilă,aveam un scop,o raţiune,un ţel.
Acum e toamna iar natura se schimba...la fel si eu.Cafeaua amară din cană încă mai zace neatinsă,pe blatul de la bucătărie iar scrumiera întreabă de tine.Mereu e la fel,mereu aceleaşi cute pe cearsaf,mereu acelas miros incomplet,pană si periuta ta de dinţi e tot pe suportul din baie.Nu am vrut sa schimb nimic pentru ca ştiu cat de mult urasti atunci cînd "cineva" îţi atinge lucrurile.
Apartamentul de doi metri pătraţi pe trei,mă sufoca.Picăturile de ploaie s-au transformat în fulgi transparenti ce par ca de sticlă,o sticlă tăioasă ce îmi atinge chipul de prea mult dor,iar ţie nici nu îţi pasa.Evadez.Stiu ca sunt egoistă asa ca mă rup de tot ce îmi aminteşte de tine.Paltonul negru,cizmele prăfuite si mă eliberez din universul pe care îl pastrez intact precum un templu. .Aleea e plină de amintirile cu noi si mirosul florilor de tei.As vrea sa mai simt aroma scortisoarei din zilele în care imprastiam săruturi pe alei si zambete sub ramurile artarului ce ne era complice.Pană si soarele părea o portocala care ne urmarea neîncetat.Norii erau tot ai noştri,rupream bucati imaginare si îi pictam în culori de curcubeu...dar asta se întîmpla atunci.
Artarul e gol,soarele e doar o stea banală a universului,iar norii îşi plîng tristeţea.Cutreier colţurile de strada fără un punct de reper,acele străzi care îmi amintesc de tine.As vrea sa tip în şoaptă,sa îţi perforez timpanul si sa îţi amintesti cat de mult te iubesc.
Încă mai am doua ţigări,ştiu ca atunci cînd o sa le fumez tot ce va mai rămîne în final,nu va fi de cat un suflet ce se frange si iluzia unei amintiri făcute scurm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu